Invalmaselile unei novice intr-ale vietii

Am simtit pana vara aceasta ca nu puteam, oricat de mult as fi fost intrebata si as fi spus aceleasi lucruri, sa incropesc o descriere a vacantei care sa nu fie uitata odata cu prima cadere a frunzelor...poate pentru ca nu faceam ceva care sa marcheze cele 3 luni. O vara care acum culmineaza cu aterizarea mea in tinuturile anglo-saxone(undeva in west midlands...guess), o vara in care mi-am exploatat trairile, fie si acelea oximoronice, in care m-am luptat si inca ma lupt cu hartoage si maruntisuri administrative, cauzatoare de migrene, stres, nesomn, griji si in final, satisfactia si relief-ul, in care am avut parte de adrenalina cat cuprinde, fizica si emotionala mai ales, de plimbari nocturne cu scuteru', de sofat pe serpentinele de la Bran, de conversatii amicale cu austriecii, de zambete fugare, de schimbari in constitutia mea launtrica, de nebunie si responsabilitate, de pierdut seri pe forumuri studentesti, de cunoscut englezoi pentru care orice reply incepe cu oh, cool (chiar si cand le spui ca esti din ro), de nerabdare si furie ca n-ai primit un email important, de intalniri, drumetii, gratare, promisiunea intoarcerii, a reluarii vremurilor bune...

O vara de freamat interior, de bucurie impartasita, de dezlantuiri visatoare, de emotii si entuziasm in egala masura, de gandul ca ma asteapta in septembrie un culture shock, de speranta in cuvintele incurajatoare de genu' We will strive to make your transition to uni life as smooth as possible...o vara pe care as lasa-o sa se desprinda de timpul pragmatic si sa-si construiasca propriul timp, o vara duala, cu toane, pitoreasca si...cam jucausa pentru asteptarile mele... Dar ce farmec ar mai fi avut fara toate astea, fara butonul rosu al hazardului pe care il apesi inconstient? Cu ce pret? Experienta...nu intreba de ce si cum, de unde si pe unde si despre ce sau cine. E inca multa dezordine acolo, se inghesuie "hamsterii", vorba unui don'sor foarte drag mie, si trebuie sa astept....sa se termine jocul...verii...si sa-l castig hopefully...pana nu ma invadeaza cei sus mentionati...gata, m-am oprit, aruncati daca nu mai puteti cu rosii sau alte legume, nu cu vaze...

Did you ever wonder why...?

Ce mai inseamna vara in afara de soare, vacanta si alte cateva stereotipii de genu'? Daca vara= soare, vara= si caldura, intr-o definitie mai putin" roz" = tzantzari. Dilema mea de cateva zile: de ce au fost creati tantarii? cu ce scop? adicatelea, ce importanta au aceste fiinte mici, iritante, bazaitoare in marele univers? Hai ca musca sa zicem ca ar avea oarece importanta pentru ca reprezinta hrana broastelor, a cameleonului si a unor reptile, deci are un rol in lantul trofic da' tantaru... e hrana cui? si dak exista musca, sacaitoare si ea uneori, cu avantaju ca nu pisca cu "sange rece" ca nea tantaru', de ce mai trebuie sa fie si el? o fi vreo delicatesa...da' de ce trebuie noi muritorii sa suferim din cauza lor, sa cheltuim bani pe niste pastile albastre si inecacioase?Cine are o explicatie biologica sau de alta natura pentru aceasta dilema, nu ezitati sa ma luminati.

E oare declaratie mai frumoasa ca asta?

10 intamplari ciudate si-o minune
Te-au adus in casa, 10
10 pictori se tot mira
Cat esti de frumoasa
10 zile trec absurde
Nu stiu, nu stiu cum
Nu stiu pe unde, nu stiu
10 vieti de-as sta cu tine
Tot ar fi putine.

Nici eu nu stiu cum si de ce si pe unde, dar de fiecare data cand imi gadila urechile piesa asta am grija sa-mi hidratez obrajii cu apa naturala. De patru ori am ascultat-o intr-o zi, de patru ori mi-am umplut fatza de perlute de apa. O sa ziceti ca m-a prins microbul florinchilianesc...dar poti sa nu te lasi prins?

Refulari

Cum cheful de invatat e subtirel si maruntel(poate se mai ingrasa saptamana viitoare...ar fi cazu') imi caut ocupatie si involuntar dau peste deja plictisitorul site "bate cuba" adica haifaiv pe care intru rar ca sa mai vad ce specimene de fauna isi etaleaza "nurii". Sa aratam un pic mai multa piele, un decolteu si gata, cad victimele una cate una...suferinta, tu, "dureros de dulce"... si stai, ca nu esti la moda daca nu faci poza lipit(a) de vreun perete, fie de baie care apare cel mai des, fie unul obisnuit in penumbra (artistica, ce mai...) in modul cel mai senzual cu putinta...pai daca te-a inzestrat natura de ce sa nu le oferi o priveliste categoriei de internauti devoratori de poze "artistice"? Poate o fi avand peretele ala din baie si gresia, omniprezenta si ea, miere si eu nu stiu, ca vad ca e tare trendy flendy sa faci alpinism pe gresie, cu un echipament mai sumar insa si un piciorus asa de iubaret...dragoste mare acolo cu gresia, ceva inedit. Sa nu racesti la spate, draga, ca e rece gresia si mare grija cu incovoiatul spatelui, sa nu ramana intepenit. Keep me updated cu trendurile verii, poate ma fac si eu analist de poze "artistice" cu lucrarea de diploma " Fascinatia gresiei in arta fotografica". V-am pupat pe piciorus.

Emotii de sfarsit

Ma inghite o emotie asa cum opera isi inghitea creatorul(vezi Mesterul Manole...ha, cica ma pregatesc pentru bac). Opera mea sunt eu, colegii, profesorii, clasa portocalie, o droaie de amintiri....greu de crezut ca ne desprindem atat de usor de patru ani de liceu si oricat de cliseu ar parea intotdeauna sfarsitul te duce cu gandul la inceput...ciudat e ca miezul il pierdem din vedere, ca tot ce facem e sa ne plangem ca ne plictisim la scoala si sa ne dorim sa evadam cat mai repede din "spatiul inchis". E ciudat, pentru ca ti se face dor de prostioarele astea, chiar si de momentele piperate cu tensiune....of, nervi de primavara.

Psychologically speaking, e dovedit ca ne scapa esentele din lucrurile pe care le vedem zilnic, ca le privim numai din unghiul utilitatii lor si nu al esteticului....pragmatism acaparator. Ei, si vine cat un eveniment cum e ora festiva care te doare ca o masea cariata demult si netratata (o durere pe care puteai s-o tratezi din timp si n-ai facut...si apare regretul...crunt) fiindca nu ai profitat mai mult de timpul avut, ca ai stat primii doi ani de liceu fara sa scoti capsoru' din gaoace. Ultimii doi ani de liceu.....o, daa, se insinueaza majoratele si din copilul cominte devin o party-girl, dar totul limitat de timpul ticalos care n-are rabdare. Frumos e ca vezi ca si profii intransigenti devin si ei umani in momente de-astea, le curge cate-o lacrima, le tremura cate-un cuvant pe buze...si in marea de flori se ascund fetze inmuiate de blandete si....un pic de sampanie.

Trecand la lucruri mai vesele, ia uitati ce desen reusit(!?) a facut milli a.k.a petit mouton. Penultima cu ochelari, breton si camasuta cu nasturi e moi. Ingioi!

Don't

Don't write a book if you've nothing to say
Don't panic if you've had a bad day
Don't be afraid to cry when you need to
Don't run away when you want to
Don't talk if you can't listen
Don't boast if you can't glisten
Don't be ashamed of your mistakes
Don't worry if a dream breaks
Don't play the victim if you fail
Don't think that everything's for sale.

Sweet sweet Belgium

Dupa ce am somat o buna bucata de vreme de pe taramurile blogosferei iata-ma-s din nou intoarsa dintr-o excursie la Brusseles de doua zile care mi s-a lipit iremediabil de suflet. N-o sa ma pot vindeca decat mai revad orasul, posibilitate pe care n-o intrezaresc curand. Boala asta a neastamparului si a turistului cronic asa cum sunt eu a inceput sa prinda contur inca de cand am urcat in avion spre marele oras al Parlamentului European. Conditii ireprosabile oriunde vedeai cu ochii, dar mai ales la hotelul unde am fost cazati.

Ca sa fiu mai clara in excursia asta am ajuns fara sa-mi fi propus impreuna cu alte doua colege de clasa, toate fiind anuntate telefonic si alese pe baza competentei scolare. Ce noroc! ar spune unii, mai ales ca toate cheltuielile de drum, de cazare si de vizite ne-au fost acoperite. De ce tocmai acum am plecat? Pentru ca a fost ziua Europei si am fost unul dintre grupurile de turisti straini care au vizitat Parlamentul European si au participat auditiv la dezbaterile in plen. Ziua 1 a fost mai lipsita de evenimente, dar m-am amuzat pe seama poftei nostre din avion de a manca o inghetata uriasa pe care o vazusem la doua blonde hlizite si pe seama faptului ca mi-am descoperit o ruda indepartata( doar nu ma credeti...coincidenta de nume) pe pliantele din avion, Florentin Smarandache, matematician si scriitor de renume, profesor la Universitatea New Mexico din SUA, fondator al paradoxismului. Am gustat un pic si din cercul strans al scriitorilor de valoare si am aflat de Barbu Brezianu, brancusolog, prieten cu Noica, Eliade si Eugene Ionescu cu care obisnuia sa-si bea cafeaua pe strazile Parisului. Unde mai pui ca in timp ce citeam toate aceste curiozitati pe fundal (adica in casti) se auzea prin apropiere de Budapesta Ciobanas cu 300 de oi.

Brusseles mi-a lasat o impresie puternica si vie si mi s-a infiltrat in minte ca un microb, dar unul benefic: oras cosmopolit, mai animat pe stradutele inguste si in piata mare din zona Primariei decat in bulevardele largi, cu ciocolaterii la fiecare doi pasi si populat intens de negri si arabi pe care ii gaseai pe toate drumurile. Atmosfera vibranta pe care ti-o dadea atata diversitate o mai simt si acum si inca ma mai gandesc la berea lor cu gust de cactus si lamaie verde, si la barul cu tavi pe pereti umplut pana la refuz de tineri. Ma si mir cum de am putut sa rezist a doua zi (dupa ce dormisem numai 3 ore...daca mi-a trebuit bere in oras...) sa merg pe jos atatea ore, sa umblu dintr-o ciocolaterie in alta, sa fiu numai ochi si urechi la dezbaterile din Parlament si apoi la explicatiile despre institutiile europene ale unei doamne de la departamentul de vizite. Totul a trecut prea repede si a fost prea frumos ca sa dureze asa putin. Ce regret e ca trebuia sa iau mai multa ciocolata si ca n-am apucat sa mananc un kebab care-mi facea cu ochiu' de la Sultans of Kebab....si ca nu m-am plimbat mai pe indelete pe stradutele cu terase cochete. Azi dimineata am avut un sentiment strain de mine pana acum ca vreau sa ma-ntorc acolo, ca mi-as dori sa pocnesc din degete si sa ma trezesc acolo (chiar avusesem gandul nebun cu colegele mele sa emigram o perioada si sa hoinarim strazile fara un ban in buzunar si sa ne holbam zilnic la vitrinele "dulci"). Acum doua ore am aflat ca Waterloo e in Belgia!!! So, trebuie sa mai existe un next time...

Brasil, here I come!

Bogdan Voce si Chitara.
Descopar din intamplare un brazilian lover cu o muzica really really really great....relaxanta si senzuala...ce poate fi decat bossa nova cu niste nuante de jazz. Si tipu cand canta in romana are accent de portughez...foarte dulce; parca ar fi "dulshile grai moldoviniesc". Shi cum is moldovianca m-am tochit di tat.

I feel good, so good

Trece si olimpiada judeteana de engleza si exact ce, paradoxal, nu intentionam sa se intample s-a intamplat, ca doar socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din targ... aproape niciodata. Ca sa n-o mai lungesc, intru si eu la baraj ca multi alti (anu' asta chiar s-a potrivit...incredibil dar adevarat, 18 anglofoni se lupta ca sa "infulece"-scuzati expresia- din "felia" de tort a olimpicilor nationali, amaruie la inceput, dar si dulce cand rezultatul atinge asteptarile) si stupoare!!! nu vreau sa ma prezint. Din fericire, profa' de engleza n-a avut nevoie de un calmant, a acceptat cu colturile gurii in jos situatia, fara grumbles and mumbles and all that stuff....cu exceptia catorva remarci de genu' "ce pierdere", " a 12-a au sanse mai mari", bla bla.

Am eliberat din cusca mintii suvoiul de argumente si furtuna s-a potolit la fel de repede cum s-a declansat. Oboseala psihica, timp scurt- for the things that really matter-, stres inutil si munca in plus pentru un premiu care oricum nu-mi ofera niciun loc la facultatea dorita, si altele cateva din acelasi camp lexical. Not enough? Hmmm, partea frumoasa e ca minusurile nu se opresc aici. But it feels so good to say "No". E cea mai buna terapie pentru bunastarea psihica: curajul de a fi demn si hotarat si pana la urma de a nu-ti bate joc de propriul creieras care n-o sa mai fie chiar in forma, supus la alta oboseala pentru dragul de baculet, dupa zeci de eseuri, maini manjite de marker, ragusiri in fata foii mazgalite, the same old crap cu listeninguri care se repeta an de an si se dau prin rotatie la baraj.

Curajul de a nu face ceva si a nu te chinui pentru ceva just for its sake...si ma refer nu numai la chin intelectual: internat de 2 lei, baie cu usa in 2 peri (uite c-a devenit si 2 cifra fatidica), dus care e si el de forma, frica de a iesi teafar si nevatamat din paturile putin spus dubioase (asternuturile mele nu ofereau destula siguranta), stat in soare o dimineata si o dupa-amiaza nemancati. Si ca totul sa fie perfect imbracati-va in negru, ca sa fiti oxford-like "men in black"; mai luati un punct la speaking si cand ajungeti casa mamele o sa va ia c-un deget de varful hainei- nu-i de mirare ca duhniti- si o sa se intrebe ce v-au facut aia de-ati ajuns asa epuizati si ca vai de lume. Normal, fiecare aventura are si rozy parts, dar iti raman alea mai bitchy.

Malitioasa sau nu, nu pot sa nu ma bucur ca s-a terminat cu programul zilnic de pregatire de la 8 la 12 si cu caratu' foilor dupa mine. E cald, e frumos, e primavara, buburuzele se urca pe mine, in timp ce altii trudesc pentru o hartie ca sa vada la sfarsit ca regimul preferential in Romania n-a ocolit nici acest concurs la care ar trebui sa participe numai elite si ca tot alte judete mai de soi au ceva mai mult de castigat. Anyway, girls, orice-ar fi, kick their asses! O sa fiu spectatorul care o sa aplaude munca si oftatul si nemultumirile si bucuriile si toata gama de trairi, nu niste punctaje sau diplome...

La multi ani tuturor mamelor!

Mamele pot invata sa vada prin ochii copiilor ei. Mamele stiu cand te prefaci ca totul e in regula cand de fapt nu e. Mamele pot trimite imbratisari prin posta si sterge lacrimile prin telefon. Mamele pot sa repare grabnic fara ca graba sa strica treaba. Mamele sunt singurele care iti spun adevarul cand doare. Mamele au liste. Care se inmultesc. Si se lungesc. Mamele sunt fiintele care striga dupa tine fluturand diverse lucruri pe care le-ai uitat. Mamele stau acasa si (te) asteapta, fie de la un examen, fie de la scoala, fie din oras, fie din excursie.

Mama este persoana care aude cand scrasnesti din dinti pe infundate, in perna.
Mamele traiesc intr-o spaima continua, au o inclinatie spre a-si face griji. Tot timpul. Dar nu lasa sa se vada asta. Mamele stiu exact ce e viata. Nu arta, nu literatura, nu stiinta...stiu si simt tot ce conteaza. Mamele ne pornesc in viata. Mamele bune dau copiilor lor vopsele, pensule si panze, dar ii lasa sa-si picteze singuri tabloul.

Dragostea de mama este combustibilul care permite unei fiinte umane sa atinga imposibilul. Dragostea de mama nu da doi bani pe felul in care arati- pentru ea oricum esti unic(a). Dragostea de mama este cel mai elastic lucru de pe pamant-se poate intinde la infinit. Iti multumesc pentru dragostea ta si pentru:
-ca prin tine am vazut ce e frumos
- cuvintele si imbratisarile tale. M-au scutit de multa suferinta
- umarul pe care sa plang
- ca m-ai incurajat sa ies, sa ma plimb si sa mai las invatatul
- ca nu m-ai impins sa fac ceva ce nu mi-a placut
- ca nu m-ai alintat mai mult decat trebuie
- ca m-ai sustinut in deciziile mele, dar m-ai tras de maneca din timp daca ceva nu era bine pentru mine
-ca m-ai lasat sa aduc acasa scoici si pietre chiar daca ai strambat din nas
- ca razi cu mine si redevii copil
- ca ai un suflet tanar
-ca nu ma contrazici in public. Imi spui dupa ce ajungem acasa
- ca nu ma lasi niciodata balta
- ca reusesti sa faci ceva din nimic
- ca dai cand ai buzunarele goale
- ca mi-ai cladit un cuib,dar m-ai lasat sa zbor libera
- ca mi-ai deschis usi, dar nu m-ai impins cu forta in ele
- ca nu te plangi
- ca uneori nu-mi spui de ce esti trista ca sa nu sufar si eu
- ca imi acorzi incredere
- ca esti intotdeauna acolo. Fara sa te impui. Fara sa ai pretentii.

Mancam ca sa traim sau invers?

Nu imi inchipuiam ca ingeniozitatea culinara poate sa faca atatia pui in Post....no, really, de sambata stau in acelasi apartament cu o matusa a mamei careia ii trece prin cap tot felul de minunatii gastronomice, surprinzatoare de fiecare data; aproape ca le scoate din "piatra seaca". Pana si spaghetele le-a asezonat cu zacusca, patrunjel si alte verdeturi ca sa tina loc de sosul suculent si interzis de carne si rosii. Unde mai pui ca face o salata de fructe cu nuci si miere care se lasa in suc propriu sa se "odihneasca" pana la degustare, ca face floricele in doi timpi si trei miscari, ca si dovleceilor pe care inainte nu prea ii sufeream le gaseste utilitatea in tigaie. Arta domne'! Salata tocata maruntel-maruntel, finete de pianist, imaginatie de sculptor...Dar, cand sa-mi bag si eu nasul(drept ca musca-n lapte) s-au cam schimbat treburile pe ici, pe colo prin partile esentiale (ca doar de la atata arta ti se apleaca, right?). Ni s-a pus pata sa facem placinta de mere si in afara de faptul ca iesit un pic "afumata" si s-a imprastiat mirosu-n toata casa de mai aveam un pic si chemam pompierii placinta buclucasa era comestibila... aproape buna daca n-am fi avut mai multe pretentii de la asa "pricepute" (pardon, priceputa..adica eu). Neatentia noastra= just a pain in the neck, cum zice englezu', care nu ne-a diminuat apetitul creativ. Ma-ntreb pana se intorc ai mei ce idei se mai coc in capsorul ei (ca eu trebuie sa coc idei pentru invatat)...Va urma

Doua zile...

Doua zile de maturizare fortata...ultimele doua zile...Doua zile in care am realizat ca venise momentul sa pun capat unei situatii care scartaia demult si avea sa se inrautateasca si sa provoace rani daca as fi lasat-o sa atarne in continuare de un fir plapand...De ce sa cad in prapastie, de ce sa sa ma zbat singura sa prind firul cu toata forta asa cum am facut-o pana acum daca eram deja pe punctul de a aluneca fara sa primesc "sprijin"? Doua zile in care mi s-a confirmat relativitatea unui sentiment, in care nu m-am lovit atat de tare cu capul de pragul de sus, ci am sarit de partea cealalta a prapastiei fara sa mai stau pe ganduri.

Azi: simt ca imi recapat aripile si ma simt ca un om care a facut trecerea ca in mitul pesterii de la ezitare in a sparge lanturile(compromisurile) la constientizare de a merge mai departe cu fruntea sus. Chiar vreti sa stiti ce chemical reactions s-au produs in mine de doua zile ca sa filosofez asa? Well, you are free to guess...

De trei zile-ncoace/Gura nu-ti mai tace

Nu e vorba de binecunoscuta Miorita, ci de un caine care se vaita intr-una, in fiecare dupa-amiaza, la anumite ore (cam dupa 3, asa) ca si cum ar trebui sa respecte un ritual cu o punctualitate uimitoare....sau daca nu e vreun ritual la mijloc oricum e ceva "putred", nu in Danemarca, ci in oraselul P.N. Poate ca il doare ceva, e bolnav, batran, flamand, dar cum se face ca noaptea nu se aude nici "pas", numai ziua si numai la anumite ore. Cum inca nu m-a initiat nimeni in tainele comunicarii intre regnuri nu va voi putea lumina...vremea trece, bacu' vine si ioana nu ramane la toate rece... trebuie sa invete printre randuri cu sunete de catel maltratat (pentru ca asa par, nu pentru ca asa ar fi). Mila imbinata cu nervi ma incearca pentru "mugetele" care ii ies din gatlej ( ca daca ar schelalai ar fi bine....e adevarat, nu ca de vaca....ceva mai high-pitched) si care incep sa se auda din strada (azi am inceput sa cred ca halucinez cand ma indreptam spre casa). Good Heavens, si-a schimbat ora de concert de la 2 incolo! Stau si ma-ntreb cum de stapanul lui nu se mira de acele note hors de la realite, cum zice francezu'.

Urgent! Control la psihiatru

Vrei sa fii "remarcata" la 60 de ani [sau chiar mai mult]? Te plictisesti intr-un apartament cu doua camere si vrei sa iasa un scandal de proportii ca poate-poate daca n-ai aparut la tinerete in ziar, de ce ar fi tarziu acum? Esti satula de viata de provincie si vrei sa simti pe pielea ta actiunea a la James Bond? Nu-i nimic, totul se rezolva.Te duci la politie si-l reclami pe vecinul de sus ca e violent, ca tranteste scaunele care fac un zgomot asurzitor la impactul cu podeaua si peretii si....vai, Doamne, te plangi ca nu mai poti dormi de cate "orori" se-ntampla zi si noapte, aproximativ in acelasi spatiu existential, un microcosmos in care-ti duci viata cu o pensie amarita de pe o zi pe alta. Ti-ai atins scopul, ai jucat un rol cat se poate de veridic pentru d-l politist, esti senila[ca sa nu zic, baba nebuna], cauti conflicte si ti-e necaz ca aia de sus nu vin sa te apostrofeze pentru acuzatia ta. Da' ce curios ca la varsta ta poti avea o imaginatie atat de bogata incat sa spui despre un om care in viata lui n-a omorit o furnicuta ca e "bataus", "agresiv" si ca iti strica somnul un scartait ciudat de pat care dupa tine cu siguranta nu e de la arcuri... Imi si inchipui ca vrei sa-ti inchipui ca isi tine "victimele" intr-o cusca, acest vecin periculos. Neuronii au cam luat-o razna, dar ai putea fi o scenarista de exceptie...Oh, da. Oscaru' pt originalitate. [ acesta este un "tu generic", babuta in cauza neputand sa intre in contact cu digitalul si bloggareala pt ca altfel ar fi zis: "Asta-i mana Necuratului...Sariiiti!"]

Iata cum un vecin la locu' lui, familist si pacifist se trezeste cu o "bomba" de asta si nu stie de la ce i-a "explodat"" tocmai lui, in propria casa...Prea multa liniste si pace strica nu? De ce sa nu schimbam atmosfera si sa ne luam de unu' mai fraier, asa? So fuuun, right?

Nota: Aceasta poveste este reala, intamplata intr-un orasel de provincie in care oamenii aproape ca se mananca de vii de invidie [metaphorically speaking, of course] dar in care nu sunt eu subiectul, slava Domnului.

Stiati sau nu stiati?

Ce-am aflat recent:

- ca hipotalamusul este o parte a creierului responsabila cu regularea foamei, printre altele
- ca noi producem un hormon numit leptina care actioneaza ca un mesager care trimite semnale la hipotalamus ca sa reduca apetitul
- ca s-au facut teste pe soricei si unu mai gras nu producea leptina
- ca atunci cand i s-a dat leptina a pierdut din greutate pana la 30% din greutatea initiala a corpului in doar 2 saptamani
-ca tot un experiment pe bietii soricei a aratat ca aia care stateau intr-un mediu normal se faceam mai "bright" decat aia care stateau intr-un mediu anost. Se aplica si la oameni...oricat de inteligenti am fi n-o sa fim atat de productivi daca mediul in care stam nu ne stimuleaza

- and finally, rasfoind dictionarul de cultura si civilizatie de la longman am dat peste cultural note la taboo words(culture si taboo se bat cam cap in cap) si dintr-una intr-alta la alte chestii gen bancuri cu "the milkman" in U.S. Si cand te gandesti ca toti zic " eu sa studiez dictionaru'? da ce-s nebun?" e de necrezut cate dedesubturi se mai ascund dincolo de unele expresii (code name: the milkman, the postman etc.) Ei, domnilor, niciodata nu stiti peste ce cutie a pandorei dati...

Veveritza, ritza

In ultima vreme noptile se umplu de vise pe care mi la amintesc mai mult sau mai putin cu lux de amanunte, dar ciudatenia e ca desi mie mi se pare ca nu prea dorm se perinda foarte multe imagini prin fata ochiului mintii. O fi reverie nocturna? (never mind...probabil ca aiurez).Sunt oare martora a vreunei experiente carturesciene revelatorii? Hmmm....nu prea. N-as putea sa adun vis cu vis si sa fac o scriitura de valoare ca a lui, pentru ca....guess what, visele mele sunt cu veverite. As putea cel mult sa scriu niste povestioare de adormit copilasi.

In povestea mea cu veverite, ma aflu intr-un elicopter cu ai mei scrutand orizontul si bagandu-mi mana prin norii pufosi, ca la Almette. La un moment dat, decolez intr-o padure impanzita de veverite din care cadeau muuuulte alune de padure....eu la strangem si, culmea, le prindeam pe toate si....de aici incolo o sa va dezamagesc pentru ca s-a rupt filmu'. Tema pentru acasa: da-ti un final acestui vis. Use your imagination. Mintea mea s-a lenevit in noptile urmatoare si a refuzat o continuare...Sau poate mai trebuie sa astept?

Red, red noooosee

Maini reci, circulatie proasta(as vrea sa pactizez cu sangele sa ajunga si in varful degetelor...da e prea lenes, nu ma asculta) si, above all, o armata de virusi care colcaie la scoala, pe strada, acasa... parsivi minusculi care profita de invizibiliatea lor ca sa se infiltreze peste tot si sa-mi faca mie nasu' cat un gogosar rosu, numai bun de pus la borcan.

Totusi, e buna si raceala asta la ceva: no school si nu regret deloc pentru ca oricum monotonia e in floare, DAR...de ce trebuie sa suport calvarul stergerii ochilor injectati zi si noapte, sa ametesc cand ma ridic din pat, sa nu pot sa port o conversatie ca lumea pentru ca trebuie sa zic "Sorry, I have to blow my nose", sa vars un pahar de limonada pentru ca nu vad pe unde calc de la ochiul drept care plange(celalalt nu...e cam horror), sa n-am pofta de mancare?(desi abdomenu' looks nice now...). "Dragii" mei virusi, va doresc sa fiti bombardati de medicamente cat mai repede si mai eficient.

Smile,Fairy of pansies, smile!

D-l T. a facut o primavara din mine modificandu-mi o poza pentru aniversarea mea recenta. Culoare,culoare si iar culoare(sper doar sa nu va usture ochii). Imi spune uneori panseluta si cred ca asta a fost izvorul de inspiratie pentru panselutele pe care mi le-a presarat prin par.

Cu vremea de afara nici nu e greu sa-mi imaginez ca "Vine, vine...primavara" (Continuarea? Se asterne-n caapuuul meeeeeu/Floricele-n ochisori/Fluturasi pe obrajori...daca ma aud astia mici de la gradi se sperie :)). Mai imi ies si niste stelute din urechi, un porumbel si-a facut culcus pe umar...Ce mai, ma contopesc cu universul, natura, ma fac un microcosmos(don't take my word...). Ca tot am teza la romana lunea viitoare nu am putea sa facem conexiuni cu volumul de inceput a lui Blaga cu vitalismul debordant sau cu starea jubilatorie stanesciana? (vai, incep sa vorbesc ca diriga...patrunsa de emotii estetice...ah). Sau merge mai bine un Toparceanu?

Carpe diem

Simple truths require simple assessment of life and of what really matters. Have you ever allowed yourself a quiet moment- just you and your mind- in the hustle and bustle of this world? I thought so. What is truly inspirational in this very thin line we call existence? Maybe a part of the answer lies here.

O, brad frumos....

Sarbatorile de iarna de anu' care tocmai s-a dus au trecut cu o repeziciune "incroyable"(ca sa vorbim ca la Brussels, ca doar suntem "prospaturi" europene)asa incat nu am apucat sa vorbesc de "imperiul" de ciocolata(si de calorii) de sub brad, de colindatul anemic la un singur prof, de lancezitul specific romanului care bea, mananca, se uita la TV si se intreaba apoi de ce il doare burta si, mai ales, de bradul "mai special" care a marcat acest Craciun.

A fost "special"(si inca mai e)prin statutul sau de salcie(sau trestie?) coniferoasa, adica prin crengile care inca de cand a fost adus aveau o tendinta spre aplecare ca si cum n-ar fi avut saracu' nici un chef de impodobit. Parea ca deja avea o povara pe trunchiul firav si el inainte ca globurile sa-l "epuizeze". I-am si dat un nume: "Cocosatul de la Piatra-Neamt", pentru ca a fost primul brad care a inceput sa-si taraie crengile si sa se garboveasca cam din a treia zi de Craciun, ori alta data parca ar fi vrut sa infrunte caldura centralei si sa tina chiar si dupa Sf. Ion.

Eh, asta a renuntat din prima(poate s-a suparat ca a fost taiat...ori era smuls din frageda pruncie, datorita crengilor subtirele, ori era un batranel resemnat). Ma uit si acum cu mila cum parca isi strange poalele, cum asteapta cuminte sa fie eliberat de podoabele grele care au mascat cat au putut tristetea crengilor. De fapt, ce e uritel e uneori mai simpatic decat ceva care straluceste de frumusete si grandoare, asa ca de "ratusca asta urita" cu cetina spre ingalbenire o sa-mi amintesc cu siguranta peste ani, mai mult decat de alti brazi "cu cetina tot verde".