Sarbatorile de iarna de anu' care tocmai s-a dus au trecut cu o repeziciune "incroyable"(ca sa vorbim ca la Brussels, ca doar suntem "prospaturi" europene)asa incat nu am apucat sa vorbesc de "imperiul" de ciocolata(si de calorii) de sub brad, de colindatul anemic la un singur prof, de lancezitul specific romanului care bea, mananca, se uita la TV si se intreaba apoi de ce il doare burta si, mai ales, de bradul "mai special" care a marcat acest Craciun.
A fost "special"(si inca mai e)prin statutul sau de salcie(sau trestie?) coniferoasa, adica prin crengile care inca de cand a fost adus aveau o tendinta spre aplecare ca si cum n-ar fi avut saracu' nici un chef de impodobit. Parea ca deja avea o povara pe trunchiul firav si el inainte ca globurile sa-l "epuizeze". I-am si dat un nume: "Cocosatul de la Piatra-Neamt", pentru ca a fost primul brad care a inceput sa-si taraie crengile si sa se garboveasca cam din a treia zi de Craciun, ori alta data parca ar fi vrut sa infrunte caldura centralei si sa tina chiar si dupa Sf. Ion.
Eh, asta a renuntat din prima(poate s-a suparat ca a fost taiat...ori era smuls din frageda pruncie, datorita crengilor subtirele, ori era un batranel resemnat). Ma uit si acum cu mila cum parca isi strange poalele, cum asteapta cuminte sa fie eliberat de podoabele grele care au mascat cat au putut tristetea crengilor. De fapt, ce e uritel e uneori mai simpatic decat ceva care straluceste de frumusete si grandoare, asa ca de "ratusca asta urita" cu cetina spre ingalbenire o sa-mi amintesc cu siguranta peste ani, mai mult decat de alti brazi "cu cetina tot verde".
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu