Brasil, here I come!

Bogdan Voce si Chitara.
Descopar din intamplare un brazilian lover cu o muzica really really really great....relaxanta si senzuala...ce poate fi decat bossa nova cu niste nuante de jazz. Si tipu cand canta in romana are accent de portughez...foarte dulce; parca ar fi "dulshile grai moldoviniesc". Shi cum is moldovianca m-am tochit di tat.

I feel good, so good

Trece si olimpiada judeteana de engleza si exact ce, paradoxal, nu intentionam sa se intample s-a intamplat, ca doar socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din targ... aproape niciodata. Ca sa n-o mai lungesc, intru si eu la baraj ca multi alti (anu' asta chiar s-a potrivit...incredibil dar adevarat, 18 anglofoni se lupta ca sa "infulece"-scuzati expresia- din "felia" de tort a olimpicilor nationali, amaruie la inceput, dar si dulce cand rezultatul atinge asteptarile) si stupoare!!! nu vreau sa ma prezint. Din fericire, profa' de engleza n-a avut nevoie de un calmant, a acceptat cu colturile gurii in jos situatia, fara grumbles and mumbles and all that stuff....cu exceptia catorva remarci de genu' "ce pierdere", " a 12-a au sanse mai mari", bla bla.

Am eliberat din cusca mintii suvoiul de argumente si furtuna s-a potolit la fel de repede cum s-a declansat. Oboseala psihica, timp scurt- for the things that really matter-, stres inutil si munca in plus pentru un premiu care oricum nu-mi ofera niciun loc la facultatea dorita, si altele cateva din acelasi camp lexical. Not enough? Hmmm, partea frumoasa e ca minusurile nu se opresc aici. But it feels so good to say "No". E cea mai buna terapie pentru bunastarea psihica: curajul de a fi demn si hotarat si pana la urma de a nu-ti bate joc de propriul creieras care n-o sa mai fie chiar in forma, supus la alta oboseala pentru dragul de baculet, dupa zeci de eseuri, maini manjite de marker, ragusiri in fata foii mazgalite, the same old crap cu listeninguri care se repeta an de an si se dau prin rotatie la baraj.

Curajul de a nu face ceva si a nu te chinui pentru ceva just for its sake...si ma refer nu numai la chin intelectual: internat de 2 lei, baie cu usa in 2 peri (uite c-a devenit si 2 cifra fatidica), dus care e si el de forma, frica de a iesi teafar si nevatamat din paturile putin spus dubioase (asternuturile mele nu ofereau destula siguranta), stat in soare o dimineata si o dupa-amiaza nemancati. Si ca totul sa fie perfect imbracati-va in negru, ca sa fiti oxford-like "men in black"; mai luati un punct la speaking si cand ajungeti casa mamele o sa va ia c-un deget de varful hainei- nu-i de mirare ca duhniti- si o sa se intrebe ce v-au facut aia de-ati ajuns asa epuizati si ca vai de lume. Normal, fiecare aventura are si rozy parts, dar iti raman alea mai bitchy.

Malitioasa sau nu, nu pot sa nu ma bucur ca s-a terminat cu programul zilnic de pregatire de la 8 la 12 si cu caratu' foilor dupa mine. E cald, e frumos, e primavara, buburuzele se urca pe mine, in timp ce altii trudesc pentru o hartie ca sa vada la sfarsit ca regimul preferential in Romania n-a ocolit nici acest concurs la care ar trebui sa participe numai elite si ca tot alte judete mai de soi au ceva mai mult de castigat. Anyway, girls, orice-ar fi, kick their asses! O sa fiu spectatorul care o sa aplaude munca si oftatul si nemultumirile si bucuriile si toata gama de trairi, nu niste punctaje sau diplome...

La multi ani tuturor mamelor!

Mamele pot invata sa vada prin ochii copiilor ei. Mamele stiu cand te prefaci ca totul e in regula cand de fapt nu e. Mamele pot trimite imbratisari prin posta si sterge lacrimile prin telefon. Mamele pot sa repare grabnic fara ca graba sa strica treaba. Mamele sunt singurele care iti spun adevarul cand doare. Mamele au liste. Care se inmultesc. Si se lungesc. Mamele sunt fiintele care striga dupa tine fluturand diverse lucruri pe care le-ai uitat. Mamele stau acasa si (te) asteapta, fie de la un examen, fie de la scoala, fie din oras, fie din excursie.

Mama este persoana care aude cand scrasnesti din dinti pe infundate, in perna.
Mamele traiesc intr-o spaima continua, au o inclinatie spre a-si face griji. Tot timpul. Dar nu lasa sa se vada asta. Mamele stiu exact ce e viata. Nu arta, nu literatura, nu stiinta...stiu si simt tot ce conteaza. Mamele ne pornesc in viata. Mamele bune dau copiilor lor vopsele, pensule si panze, dar ii lasa sa-si picteze singuri tabloul.

Dragostea de mama este combustibilul care permite unei fiinte umane sa atinga imposibilul. Dragostea de mama nu da doi bani pe felul in care arati- pentru ea oricum esti unic(a). Dragostea de mama este cel mai elastic lucru de pe pamant-se poate intinde la infinit. Iti multumesc pentru dragostea ta si pentru:
-ca prin tine am vazut ce e frumos
- cuvintele si imbratisarile tale. M-au scutit de multa suferinta
- umarul pe care sa plang
- ca m-ai incurajat sa ies, sa ma plimb si sa mai las invatatul
- ca nu m-ai impins sa fac ceva ce nu mi-a placut
- ca nu m-ai alintat mai mult decat trebuie
- ca m-ai sustinut in deciziile mele, dar m-ai tras de maneca din timp daca ceva nu era bine pentru mine
-ca m-ai lasat sa aduc acasa scoici si pietre chiar daca ai strambat din nas
- ca razi cu mine si redevii copil
- ca ai un suflet tanar
-ca nu ma contrazici in public. Imi spui dupa ce ajungem acasa
- ca nu ma lasi niciodata balta
- ca reusesti sa faci ceva din nimic
- ca dai cand ai buzunarele goale
- ca mi-ai cladit un cuib,dar m-ai lasat sa zbor libera
- ca mi-ai deschis usi, dar nu m-ai impins cu forta in ele
- ca nu te plangi
- ca uneori nu-mi spui de ce esti trista ca sa nu sufar si eu
- ca imi acorzi incredere
- ca esti intotdeauna acolo. Fara sa te impui. Fara sa ai pretentii.

Mancam ca sa traim sau invers?

Nu imi inchipuiam ca ingeniozitatea culinara poate sa faca atatia pui in Post....no, really, de sambata stau in acelasi apartament cu o matusa a mamei careia ii trece prin cap tot felul de minunatii gastronomice, surprinzatoare de fiecare data; aproape ca le scoate din "piatra seaca". Pana si spaghetele le-a asezonat cu zacusca, patrunjel si alte verdeturi ca sa tina loc de sosul suculent si interzis de carne si rosii. Unde mai pui ca face o salata de fructe cu nuci si miere care se lasa in suc propriu sa se "odihneasca" pana la degustare, ca face floricele in doi timpi si trei miscari, ca si dovleceilor pe care inainte nu prea ii sufeream le gaseste utilitatea in tigaie. Arta domne'! Salata tocata maruntel-maruntel, finete de pianist, imaginatie de sculptor...Dar, cand sa-mi bag si eu nasul(drept ca musca-n lapte) s-au cam schimbat treburile pe ici, pe colo prin partile esentiale (ca doar de la atata arta ti se apleaca, right?). Ni s-a pus pata sa facem placinta de mere si in afara de faptul ca iesit un pic "afumata" si s-a imprastiat mirosu-n toata casa de mai aveam un pic si chemam pompierii placinta buclucasa era comestibila... aproape buna daca n-am fi avut mai multe pretentii de la asa "pricepute" (pardon, priceputa..adica eu). Neatentia noastra= just a pain in the neck, cum zice englezu', care nu ne-a diminuat apetitul creativ. Ma-ntreb pana se intorc ai mei ce idei se mai coc in capsorul ei (ca eu trebuie sa coc idei pentru invatat)...Va urma