Ma inghite o emotie asa cum opera isi inghitea creatorul(vezi Mesterul Manole...ha, cica ma pregatesc pentru bac). Opera mea sunt eu, colegii, profesorii, clasa portocalie, o droaie de amintiri....greu de crezut ca ne desprindem atat de usor de patru ani de liceu si oricat de cliseu ar parea intotdeauna sfarsitul te duce cu gandul la inceput...ciudat e ca miezul il pierdem din vedere, ca tot ce facem e sa ne plangem ca ne plictisim la scoala si sa ne dorim sa evadam cat mai repede din "spatiul inchis". E ciudat, pentru ca ti se face dor de prostioarele astea, chiar si de momentele piperate cu tensiune....of, nervi de primavara.
Psychologically speaking, e dovedit ca ne scapa esentele din lucrurile pe care le vedem zilnic, ca le privim numai din unghiul utilitatii lor si nu al esteticului....pragmatism acaparator. Ei, si vine cat un eveniment cum e ora festiva care te doare ca o masea cariata demult si netratata (o durere pe care puteai s-o tratezi din timp si n-ai facut...si apare regretul...crunt) fiindca nu ai profitat mai mult de timpul avut, ca ai stat primii doi ani de liceu fara sa scoti capsoru' din gaoace. Ultimii doi ani de liceu.....o, daa, se insinueaza majoratele si din copilul cominte devin o party-girl, dar totul limitat de timpul ticalos care n-are rabdare. Frumos e ca vezi ca si profii intransigenti devin si ei umani in momente de-astea, le curge cate-o lacrima, le tremura cate-un cuvant pe buze...si in marea de flori se ascund fetze inmuiate de blandete si....un pic de sampanie.
Trecand la lucruri mai vesele, ia uitati ce desen reusit(!?) a facut milli a.k.a petit mouton. Penultima cu ochelari, breton si camasuta cu nasturi e moi. Ingioi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu