Copil major

Au trecut doua zile de cand sunt majora si inca nu realizez ca oficial m-am facut adult pentru ca infatisarea mea nu corespunde deloc frumoasei varste de 18 ani. Nu sunt singura persoana careia nu-i vine sa creada ca deja am crescut mai mult decat as arata, mai mult decat si-ar inchipui cineva doar privindu-ma....poate ascultandu-ma si-ar da seama ca sunt destul de "coapta". Oricum le-am promis a doua prietene ca n-o sa devin un adult preocupat numai de existenta lui cotidiana, care nu-si bate capul si n-ar timp de "copilareli". Si chiar mi-ar fi greu sa nu ma tin de cuvant fiindca nu pot sa fiu altfel decat un copil mai mare care nu a uitat sa se joace din cand in cand, sa rada, sa topaie, sa se maimutareasca si tot asa. Eh...cui nu-i place sa nu-si arate varsta? si ce frumos e cand nici nu te chinui sa pari mai mica...M-au inveselit cartile pe care le-am primit si m-au atins in mod placut exact acolo unde se nasc emotiile(unde?) pentru ca de fiecare data(si acum parca la o intensitate mai mare) nu ma pot sustrage atractiei fata de niste pagini legate, mai profunde si mai sincere decat fata de alte "atentii". Mi-am revigorat inocenta cu niste baloane de sapun, creioane colorate si plastilina...uite-asa imi modelez si-mi colorez eu zilele viitoare...Nu copilarie vs. maturitate, ci copilarie imbracata in maturitate. Mi-a iesit sculptura.