Stiati sau nu stiati?

Ce-am aflat recent:

- ca hipotalamusul este o parte a creierului responsabila cu regularea foamei, printre altele
- ca noi producem un hormon numit leptina care actioneaza ca un mesager care trimite semnale la hipotalamus ca sa reduca apetitul
- ca s-au facut teste pe soricei si unu mai gras nu producea leptina
- ca atunci cand i s-a dat leptina a pierdut din greutate pana la 30% din greutatea initiala a corpului in doar 2 saptamani
-ca tot un experiment pe bietii soricei a aratat ca aia care stateau intr-un mediu normal se faceam mai "bright" decat aia care stateau intr-un mediu anost. Se aplica si la oameni...oricat de inteligenti am fi n-o sa fim atat de productivi daca mediul in care stam nu ne stimuleaza

- and finally, rasfoind dictionarul de cultura si civilizatie de la longman am dat peste cultural note la taboo words(culture si taboo se bat cam cap in cap) si dintr-una intr-alta la alte chestii gen bancuri cu "the milkman" in U.S. Si cand te gandesti ca toti zic " eu sa studiez dictionaru'? da ce-s nebun?" e de necrezut cate dedesubturi se mai ascund dincolo de unele expresii (code name: the milkman, the postman etc.) Ei, domnilor, niciodata nu stiti peste ce cutie a pandorei dati...

Veveritza, ritza

In ultima vreme noptile se umplu de vise pe care mi la amintesc mai mult sau mai putin cu lux de amanunte, dar ciudatenia e ca desi mie mi se pare ca nu prea dorm se perinda foarte multe imagini prin fata ochiului mintii. O fi reverie nocturna? (never mind...probabil ca aiurez).Sunt oare martora a vreunei experiente carturesciene revelatorii? Hmmm....nu prea. N-as putea sa adun vis cu vis si sa fac o scriitura de valoare ca a lui, pentru ca....guess what, visele mele sunt cu veverite. As putea cel mult sa scriu niste povestioare de adormit copilasi.

In povestea mea cu veverite, ma aflu intr-un elicopter cu ai mei scrutand orizontul si bagandu-mi mana prin norii pufosi, ca la Almette. La un moment dat, decolez intr-o padure impanzita de veverite din care cadeau muuuulte alune de padure....eu la strangem si, culmea, le prindeam pe toate si....de aici incolo o sa va dezamagesc pentru ca s-a rupt filmu'. Tema pentru acasa: da-ti un final acestui vis. Use your imagination. Mintea mea s-a lenevit in noptile urmatoare si a refuzat o continuare...Sau poate mai trebuie sa astept?

Red, red noooosee

Maini reci, circulatie proasta(as vrea sa pactizez cu sangele sa ajunga si in varful degetelor...da e prea lenes, nu ma asculta) si, above all, o armata de virusi care colcaie la scoala, pe strada, acasa... parsivi minusculi care profita de invizibiliatea lor ca sa se infiltreze peste tot si sa-mi faca mie nasu' cat un gogosar rosu, numai bun de pus la borcan.

Totusi, e buna si raceala asta la ceva: no school si nu regret deloc pentru ca oricum monotonia e in floare, DAR...de ce trebuie sa suport calvarul stergerii ochilor injectati zi si noapte, sa ametesc cand ma ridic din pat, sa nu pot sa port o conversatie ca lumea pentru ca trebuie sa zic "Sorry, I have to blow my nose", sa vars un pahar de limonada pentru ca nu vad pe unde calc de la ochiul drept care plange(celalalt nu...e cam horror), sa n-am pofta de mancare?(desi abdomenu' looks nice now...). "Dragii" mei virusi, va doresc sa fiti bombardati de medicamente cat mai repede si mai eficient.

Smile,Fairy of pansies, smile!

D-l T. a facut o primavara din mine modificandu-mi o poza pentru aniversarea mea recenta. Culoare,culoare si iar culoare(sper doar sa nu va usture ochii). Imi spune uneori panseluta si cred ca asta a fost izvorul de inspiratie pentru panselutele pe care mi le-a presarat prin par.

Cu vremea de afara nici nu e greu sa-mi imaginez ca "Vine, vine...primavara" (Continuarea? Se asterne-n caapuuul meeeeeu/Floricele-n ochisori/Fluturasi pe obrajori...daca ma aud astia mici de la gradi se sperie :)). Mai imi ies si niste stelute din urechi, un porumbel si-a facut culcus pe umar...Ce mai, ma contopesc cu universul, natura, ma fac un microcosmos(don't take my word...). Ca tot am teza la romana lunea viitoare nu am putea sa facem conexiuni cu volumul de inceput a lui Blaga cu vitalismul debordant sau cu starea jubilatorie stanesciana? (vai, incep sa vorbesc ca diriga...patrunsa de emotii estetice...ah). Sau merge mai bine un Toparceanu?

Carpe diem

Simple truths require simple assessment of life and of what really matters. Have you ever allowed yourself a quiet moment- just you and your mind- in the hustle and bustle of this world? I thought so. What is truly inspirational in this very thin line we call existence? Maybe a part of the answer lies here.

O, brad frumos....

Sarbatorile de iarna de anu' care tocmai s-a dus au trecut cu o repeziciune "incroyable"(ca sa vorbim ca la Brussels, ca doar suntem "prospaturi" europene)asa incat nu am apucat sa vorbesc de "imperiul" de ciocolata(si de calorii) de sub brad, de colindatul anemic la un singur prof, de lancezitul specific romanului care bea, mananca, se uita la TV si se intreaba apoi de ce il doare burta si, mai ales, de bradul "mai special" care a marcat acest Craciun.

A fost "special"(si inca mai e)prin statutul sau de salcie(sau trestie?) coniferoasa, adica prin crengile care inca de cand a fost adus aveau o tendinta spre aplecare ca si cum n-ar fi avut saracu' nici un chef de impodobit. Parea ca deja avea o povara pe trunchiul firav si el inainte ca globurile sa-l "epuizeze". I-am si dat un nume: "Cocosatul de la Piatra-Neamt", pentru ca a fost primul brad care a inceput sa-si taraie crengile si sa se garboveasca cam din a treia zi de Craciun, ori alta data parca ar fi vrut sa infrunte caldura centralei si sa tina chiar si dupa Sf. Ion.

Eh, asta a renuntat din prima(poate s-a suparat ca a fost taiat...ori era smuls din frageda pruncie, datorita crengilor subtirele, ori era un batranel resemnat). Ma uit si acum cu mila cum parca isi strange poalele, cum asteapta cuminte sa fie eliberat de podoabele grele care au mascat cat au putut tristetea crengilor. De fapt, ce e uritel e uneori mai simpatic decat ceva care straluceste de frumusete si grandoare, asa ca de "ratusca asta urita" cu cetina spre ingalbenire o sa-mi amintesc cu siguranta peste ani, mai mult decat de alti brazi "cu cetina tot verde".